Încarc Evenimente

Între 25 și 26 octombrie, am fost invitați să participăm la evenimentul Angajatori de Top, unul dintre cele mai mari târguri de job din România, organizat la Sala Palatului. 

Pe parcursul celor două zile, am avut ocazia de a interacționa cu cele mai mari firme din diverse domenii și de a lega noi legături cu acestea în vederea unei colaborări în viitor. De asemenea, am participat la nenumărate conferințe care au abordat teme de actualitate din domeniul tehnologiei și al IT-ului. 

Alături de Heart of Robots, Htech și ARRA, am avut ocazia de a ne prezenta atât roboții din sezonul Centerstage, cât și cei din sezonul actual vizitatorilor curioși și de a face demonstrații cu aceștia pe teren. Astfel, am testat primele prototipuri ale robotului și am analizat ce sisteme sunt optime în viitor, fiind un antrenament pentru următoarele competiții oficiale. Totodată, am atras atenția cu imprimanta noastră 3D și am reușit să împărtășim valorile FIRST în comunitate. 

Go to Top